Medicina Alternativă și Dispozitivele Lyapko
30 Iunie, 2014Longevitatea vieţii se măsoară în ani, iar calitatea ei, prin starea sănătăţii.
Când ai o sănătate bună, mai uşor treci şi peste greutăţile vieţii, dar când sănătatea lasă de dorit,
nu te bucură nici cea mai înaltă bunăstare.
A fi sănătos – este dorinţa fiecărui om. Mai devreme sau mai târziu, omul se gândeşte și la sănătate,
dar cu înaintarea vârstei, consumându-se energia vitală, se agravează starea sănătăţii. Un om poate să
se simtă bine şi la 80 ani, pe când altul îşi epuizează energia deja la 30 ani.
Cum se explică acest fenomen? Foarte simplu. Exemplele aduse mai jos, denotă faptul că un om bolnăvicios
în copilărie, dar insistent în dorinţa de a se face bine, datorită efortului depus, devine peste ani
puternic şi rezistent, ajungând în final, la adânci bătrâneţi.
Astfel, filozofului german Imanuil Kant i-au prezis în copilărie o viaţă scurtă, din cauza îmbolnăvirilor
frecvente. Însă, datorită implimentării unui sistem de autovindecare, elaborat de sine însuşi, a ajuns
la o vârstă nobilă.
Doctorul american Paul C. Bragg, în copilărie a suferit de o formă grea de tuberculoză, dar sistemul de
foame curativă, alimentarea raţională, care includea multe fructe şi legume, tratamentul potrivit,
activitatea fizică şi mişcarea temperată,
l-au ajutat să-și îmbunătățească sănătatea. La vârsta de 80 de
ani a participat la o competiţie de rezistenţă, la care a traversat Văgăuna Morţii (Afganistan), în cea
mai caldă perioadă a anului, învingându-i pe cei mai tineri sportivi. El a trăit până la adânci bătrâneţi
– 95 ani, murind în rezultatul unui accident.
Astfel de exemple se pot aduce în continuu. Toate confirmă ideeea (conceptul), că sănătatea depinde de
efortul, voinţa şi dorinţa fiecărui om, si nu în ultimul rând de energia vitală a acestuia.
Din punct de vedere a medicinii chineze, energia vitală (cu exepţia celei prenatale sau înăscute) este
substanţa care se obţine în rezultatul alimentării şi inspiraţiei şi circulă prin organism, asigurând
activitatea organelor interne (plămânii, inima, ficatul, splina, rinichii).
Energia dă naştere sângelui, atribuindu-i funcţia de transport. Ea circulă prin organism, asigurând o
circulaţie sanguină normală. Stagnarea sanguină este cauzată de stagnarea energetică. Astfel, acolo unde
se localizează staza energetică şi sanguină, există pericolul apariţiei diferitor maladii. Spre exemplu,
stagnarea circulaţiei energetice şi a sângelui în regiunea inimii, devine cauza neliniştei, distensiei în
hipocondru, tahicardiei, aritmiei, ischemiei, etc. Stagnarea circulaţiei energiei şi sângelui în creier
duce la vertij, tinitus, cefalee, stării de oboseală, neurastenie, insomnie, amnezie, etc. În urma stagnării
circulaţiei energetice şi a sângelui în aparatul gastro-intestinal, apar dureri în abdomen, balonări,
regurgitaţii, etc. Stagnarea circulaţiei energetice şi a sângelui în rinichi constituie pricina
lombosciaticii, hematuriei, edemelor, etc. Stagnarea micro-circulaţiei, energiei şi a sângelui în piele,
muşchi şi articulaţii, duce la apariţia tenesmelor, depigmentaţiei, amorţeli ale membrelor, discomfortului
şi durerilor în articulaţii, etc.
Stagnarea circulaţiei energiei şi sângelui în tot corpul – înseamnă începutul procesului de îmbătrânire
a întregului organism.
Ar fi bine să ne gândim la aceste constatări, căci corpul nostru, întru evitarea bolilor, are nevoie de
alimentaţie corectă, regim de viaţă sănătos, şi nu în ultimul rând de efort fizic ponderat şi permanent
(sport). Dar cum să combinăm sportul cu lipsa catastrofală de timp? Cum să prevenim stările de stagnare
a circulaţiei energiei şi sângelui?
Răspunsurile se regăsesc în instrucţiunile de utilizare a dispozitivelor medicale Lyapko, iar problemele
de sănătate pot fi rezolvate prin folosirea sistematică a acestor dispozitive. Acţionând asupra punctelor
biologic active, dispozitivele stimulează circulaţia energiei şi a sângelui.
Dispozitivele medicale (numite în continuare APLEX Lyapko) - posedă acţiune antalgică, antiinflamatoare,
normalizează activitatea sistemului nervos, aparatelor respiratorii, cardio-vascular şi urogenital,
tractului digestiv, restabileşte şi măreşte capacitatea muncii. Acest „doctor țepos” se bucură de o mare
popularitate datorită capacităţii de trezire a „doctorului intern”. Excitând punctele biologic active de
pe meridianele energetice, mai cu seamă „punctele de asentiment”, APLEX Lyapko acţionează asupra intregului
sistem energetic, stimulând astfel activitatea organelor interne.
APLEX Lyapko este confecţionat din cauciuc medicinal de înaltă calitate, în care sunt implantate ace
(cuişoare mici) de diferite metale feroase şi neferoase: argint, cupru, nichel, fier şi zinc, cu respectarea
cerinţelor şi normativelor sanitare, ce nu trec (penetrează) prin piele. Datorită proprietăţilor de absorbţie
ale pielii şi curentului galvanic produs între APLEX şi corp, ionii metalelor enumerate mai sus, difuzează
(sunt absorbiţi), în proporţii ce acoperă dificitul acestor metale. De asemenea sunt bine cunoscute acţiunile
magnetice, mecano-reflexo-terapice şi de acupunctură superficială ale dispozitivelor “APLEX Lyapko”.
APLEX Lyapko este bine cunoscut în America, Europa, Australia, Comunitatea Statelor Independente (CSI). Nu
are analogie, datorită acţiunilor curative şi simplităţii în utilizare. Este inofensiv şi eficient în
debarasarea de diferite maladii, în restabilirea puterii, energiei şi bunei dispoziţii. Sute de mii de oameni
utilizează cu succes dispozitivul menţionat, fiind încântaţi de originalitatea sa.